La ședința cenaclului din data de 27.04, personajul din proza autoarei ludia s. amo a avut-o drept voce pe Dana Ionică:
Marietta rătăcea prin camerele apartamentului. De când se trezise își căuta ceva lejer cu care să se-mbrace. Mă lăsase aiurită în patul dezgolit: cu un cearceaf, care acoperea mai mult podeaua, iar perna era pe jumătate adormită; cealaltă parte se prelingea și ea, încetm pe podea. Marietta se oprise în fața patului și-mi prinse privirea în ochii ei mari, ochi verzi ca ai unei pisici negre; îmi zise:
– Ei, haide, somnoroaso, e rândul tău să mă-ntrebi!
De fapt, uitasem despre ce anume vorbea. Dar nu conta asta – curbele ușor proeminente, fără haine, îmi scăpară privirea de sub control.
– Somnoroasă, a? spun, trăgând-o din nou în pat, apropiind-o de mine. Râde zgomotos cu toți dinții ăia lăptoși și cu toate șuvițele castanii, care se prăbușesc peste umerii ei de copilă șugubeață. Asta mă și atrage la ea – buzele alea timide, de altfel, care-mi lasă urme în buricele degetelor.
– Cecilia, hai, întreabă-mă! Am așteptat toată dimineața să te trezești și să continuăm jocul de aseară.
– M-ai înnebunit cu cel joc! zic eu aproape glumind; dar tocmai asta era – spusesem adevărul.
Textul, deloc cuminte, a creat păreri diferite:
Adrian Chiper: „textul m-a dus cu gândul la filmul «Legături bolnăvicioase». Observ că tot ce ai citit până acum are o legătură și că vorbesc mai multe voci.” Din perspectiva lui, alăturarea prozelor ar crea un roman asemănător celui al lui Camil Petrescu, Patul lui Procust.
„Citind ce-ai scris, m-am gândit la rememorarea unor evenimente din perspective diferite. Proza e bună ca structură, însă sunt unele imagini care-mi plac și altele care nu. Din punct de vedere stilistic, respecți aceeași topică, subiectul e însă total diferit.” Adi a mai adăugat faptul că textului îi lipsește ambiguitatea și că acesta are un caracter boem. „E o proză dezinhibată, sunt tratate niște lucruri pe care nu le vezi la orișicine.”
Despre cea care e ludia s. amo, Claudia Samoilă afirmă: „A evoluat mult de la ultimele texte”, părere pe care o împărtășește și Florin Buzdugan. Acesta a mai adăugat că „ai probleme cu timpurile verbale. Pe mine m-a trimis cu gândul la Grădina raiului, de Hemingway. Ar trebui să ții cont de analiza psihologică a personajelor, aici e foarte puțin pulsată; la un moment dat ai impresia că totul e o simplă fantezie.”
Alina Șerban a dorit să știe cum sunt alese numele personajelor: „Sunt bazate pe etimologie?”. Răspunsul a fost că numele sunt alese după o anumită imagine pe care autoarea o are în minte referitoare la fiecare personaj.
Dana Ionică a observat faptul că finalul apocaliptic se coordonează cu muzica, nepotrivirea dintre ele e cu atât mai mult aproape înfricoșătoare, prevestitoare. „Textul nu mi se pare chiar atât de dezinhibat, e mai degrabă un porno călduț. Mi se pare că se termină prea abrupt, aștept o continuare, o acțiune, poate chiar un personaj mai vechi, care le privește pe cele două fete de la blocul celălalt.”
În final, Ana Mocanu spune că nici proza, nici personajele nu o atrag, însă textul e „scris frumos”.
În ședința următoare vor citi Dana Ionică și dl prof. Matei Damian.
Dana Ionică
Cenaclul „Corespunderi” 